Celebrele personaje din piesa „Domnul Goe", interpretate de studenţi din Zimbabwe, Sri Lanka şi Turkmenistan. Tinerii au reuşit să intre în pielea personajelor din piesa ''Domnul Goe''. Şi dacă vestimentaţia i-a ajutat pe studenţii străini, cu pronunţia a fost mai greu, iar cuvinte precum parol, ciucalată sau mamiţica au sunat comic odată rostite
Ca in orice opera epica, intamplarile narate se constituie si in aceasta schita in momente ale subiectului literar. Goe este personajul principal al operei, polarizand intreaga actiune a schitei. Este un personaj fictiv, tipic, bine individualizat, creat de autor, inspirat din comportamentul copiilor ce apartin familiilor burgheze.
Personajul principal al schitei este Goe, numele lui figurand in titlul operei. El participa la toate momentele actiunii, fap tele importante fiind savarsite de el pe cand celelalte perosnaje reactioneaza in functie de nazbatiile "puisorului".
ion luca caragiale, unul dintre marii clasici ai literaturii noastre, a creat prin intreaga sa opera o adevarata „comedie umana", o fresca sociala a romaniei de la sfarsitul secolului al xlx-lea si inceputul secolului al xx-lea, intrucat a abordat cele mai diverse domenii ale vietii sociale: scoala, administratia de stat, presa, justitia, …
VA IMPLOR RAPID , toate aspectele negative a personajelor din "Domnul Goe" , Dau coroana!!!!! . Idea question from @victornicolae0103 - Limba română
Vay Tiền Online Chuyển Khoản Ngay.
personajele din domnul goe